Iohannis insistă pentru găsirea unei soluții pentru votul diasporei: „Este o dovadă de respect”

Iohannis insistă pentru găsirea unei soluții pentru votul diasporei: „Este o dovadă de respect
Publicat: 31/05/2015, 11:07

„Anul acesta sărbătorim pentru prima dată Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai. M-aș bucura ca acest moment festiv să reprezinte pentru fiecare dintre noi, indiferent de locul în care ne aflăm, un prilej de mândrie națională. Încă de la începutul mandatului meu mi-am propus să mă întâlnesc cu cât mai multe comunități de români aflate dincolo de granițele țării. M-am întâlnit cu o parte dintre dumneavoastră și voi continua să o fac pentru că îmi doresc să fiu președintele care se preocupă constant de soarta și problemele concetățenilor săi. Vă asigur că voi fi mereu garantul asigurării și respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale tuturor românilor”, se arată în mesajul președintelui Klaus Iohannis, cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni.

Șeful statului atrage atenția că „situații inacceptabile precum ceea ce s-a întâmplat anul trecut, în noiembrie trebuie să nu se mai repete niciodată”, dacă vrem ca românii să fie respectați în lume.

În acest sens, președintele Iohannis precizează că „adoptarea unei legi care să ofere posibilitatea exprimării dreptului la vot de către toți cetățenii din afara granițelor rămâne o prioritate”. „Este nu doar o obligație constituțională a clasei politice de a găsi rapid o soluție la această problemă, dar mai ales dovada minimului respect pentru cetățenii noștri aflați în străinătate”, susține Klaus Iohannis.

„Dumneavoastră, românii de pretutindeni, participați în mod direct la promovarea imaginii țării noastre în lume. Contribuiți la dezvoltarea societăților în care munciți și trăiți, dar sunteți parte și din evoluția României. De aceea, mi-am propus să identificăm modalități prin care pot fi îmbunătățite mecanismele de dialog, consultare și reprezentare. În acest sens, proiectul privind constituirea unui Consiliu Consultativ al românilor din afara granițelor se află în dezvoltare. Unul dintre angajamentele asumate de mine este acela de a clădi o Românie prosperă, care oferă șanse și oportunități fiecăruia dintre noi, o țară în care se poate trăi cu demnitate. Cred cu tărie că este un obiectiv realizabil, dar știu totodată că nu vom putea reuși să îl atingem decât uniți, lucrând împreună. Vă chem așadar alături de mine să construim România pe care ne-o dorim, România în care să vă placă să vă reîntoarceți!”, se mai arată în mesajul prezidențial.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×